stres posttraumaticCe este stresul post-traumatic?

În literatura de specialitate, stresul post-traumatic este descris ca fiind un stres întarziat, declansat de accidente grave, agresiuni, violuri, catastrofe naturale, decesul unor persoane apropiate, alte evenimente critice cu impact traumatizant, atat fizic, cat mai ales psihic.

Criterii de stres post-traumatic (dupa DSM-4):

Expunerea la un eveniment traumatic ce prezinta doua caracteristici:

  1. Amenintarea cu moarte, ranirea sau punerea in pericol a integritatii psihice a propriei persoane sau a celorlalti.
  2. Raspunsul a fost o teama intensa, un sentiment de neputinta sau de groaza; agitatie sau dezorganizare in cazul copiilor.

Evenimentul este retrait in permanenta:

  1. Amintiri intruzive.
  2. Vise recurente si cosmaruri.
  3. Impresia ca situatia traumatica se va repeta (flas-back).
  4. Sentimente de disperare.
  5. Reactie fiziologica care se traduce prin simptome de anxietate (situatiile 4 si 5 sunt activate de stimuli care seamana cu evenimentul sau amintesc de un aspect al evenimentului).

Evitare (cel putin trei simptome din sapte):

  1. Sunt evitate gandurile, conversatiile, sentimentele asociate cu traumatismul.
  2. Sunt evitate situatiile care amintesc de traumatism
  3. Uitarea partiala a traumei.
  4. Inactivitate.
  5. Detasare de viata.
  6. Blocaj afectiv (emotiile se aplatizeaza).
  7. Senzatia ca viitorul este compromis.

Activare emotionala (cel putin doua simptome):

  1. Somn perturbat (insomnie, cosmaruri).
  2. Iritabilitate.
  3. Dificultati de concentrare.
  4. Hipervigilenta: persoana priveste in jur, pandind potentiale pericole).
  5. Reactii exagerate de tresarire.

Durata depaseste o luna.

Dezgust si inferenta puternica in viata sociala, profesionala sau personala.

Consecinte grave pe termen scurt si pe termen lung

Perturbarea trebuie sa persiste cel putin o luna, pentru a elimina efectele tranzitorii care ii afecteaza pe cei care se confrunta cu situatii iesite din comun, dar care, spontan sau cu un ajutor minim, reusesc sa isi revina. Cand reactia la stres dureaza mai mult de trei luni, vorbim despre o stare cronica ce va conduce la o deteriorare profunda a calitatii vietii.

Originile stresului post-traumatic

Intensitatea si incapacitatea de a controla stresorul

Criteriile stresului post-traumatic implica o origine precisa: exista o relatie intre intensitatea traumatismului si cea a raspunsului patologic. Cu cat traumatismul este mai puternic sau intervine brusc, este neobisnuit, incontrolabil si prelungit, cu atat va face mai multe victime. Mecanismele de conditionare explica legatura dintre situatiile care, direct sau simbolic, reamintesc situatia in care a avut loc traumatismul initial. Este ceea ce se numeste control prin stimul.

Persoana este conditionata de stimuli externi (zgomotul unei tobe de esapament va trezi amintirea unui foc de arma), dar si de stimuli interni (persoanei respective ii va fi frica de fenomenele fizice legate de emotia respectiva). Unul din modurile de a lupta impotriva acestei stari este de a stopa orice emotie, deoarece senzatiile fizice evoca traumatismul).

Totusi, nu toate persoanele agresate, nu toti supravietuitorii unui sinistru accident aerian sau toti soldatii care au luat parte la aceeasi batalie dezvolta un raspuns de stres pentru o perioada indelungata. Exista, prin urmare, si alti factori care trebuie sa interfereze cu elementele caracteristice situatiei.

Vulnerabilitatea genetica si biologica

Poate explica in parte aceste diferente. Unele persoane prezinta raspunsuri exagerate ale sistemului cardiovascular, cauzate de o hipersecretie de noradrenalina. Hipersecretia rezulta dina activarea anumitor structuri ale sistemului nervo care contin neuroni secretori ai acestor substante.

Studii efectuate pe familii de gemeni mono- si bizigoti au certificat transmiterea genetica a acestei reactivitati exagerate.

Scheme cognitive de pericol

Efectul puternic si prelungit al unei traume poate cobori definitiv pragul de alarma, creând conditiile biologice si psihologice necesare imprimarii in memoria pe termen lung a unei structuri cognitive stabile. Se va crea, astfel, o retea stabila care leaga amintirile evenimentului, semnificatiile atribuite, raspunsurile psihologice de emotie, imaginile mentale si comportamentul rezultat de aici. Reteaua se reactiveaza permanent, prin perceptia pericolelor potentiale sau prin flash-back-uri, in afara oricarui context de razboi. Asadar, o emotie, activata de o amintire minima sau simbolica a evenimentului traumatizant, va pune in rezonanta tot ansamblul retelei.

Studiile psihometrice si neuripsihologice arata ca, la persoanele care au suferit un stres post-traumatic, modul in care este tratata si procesata informatia se situeaza la un nivel preconstient. Cu alte cuvinte, atentia lor este selectiva, fiind mai sensibili fata de evenimentele potential amenintoare. In cazul lor, se activeaza retelele de anxietate mobilizate in momentul traumei.

Personalizarea cauzelor din care s-a produs evenimentul

Aprecierea subiectiva a caracterului amenintator al situatiei, precum si sensul pe care un subiect il va da traumei, contribuie semnificativ la mentinerea stresului post-traumatic. In general, interpretarile oscileaza intre doi poli: pe de o parte, responsabilitatea si vinovatia fata de traumatism si, pe de alta parte, iluzia ca lumea va fi intotdeauna justa si previzibila. Primul pol este cel mai important.

Victimele care isi vor atribui cauzele evenimentului isi vor pierde stima de sine. Daca le vor atribui unor cauze exterioare, dar generale, vor ajunge la concluzia ca nu mai exista nici locuri, nici persoane sigure.

Atribuirea evenimentului unui comportament circumstantial si limitat, si nu propriei persoanalitati are un efect pozitiv in rezolvarea unei traume.

Iluzia unei lumi drepte

Persoanele cele mai vulnerabile, in cauzul unei expuneri egale la risc, sunt cele care au, anterior evenimentului traumatizant, o conceptie rigida despre o lume stabila, justa si intotdeauna previzibila. Acestea sunt susceptibile sa atinga mai usor momentul de criza si sa conserve un raspuns de durata; se vor ridica permanent impotriva infamiei, absolut reale, de altfel, a unei lumi devenite lipsite de siguranta, intr-un mod brutal.

Iluzia unei lumi nedrepte poate antrena, de asemenea, accese de furie, care apar frecvent in sindromul de stres post-traumatic, sau reactii de revendicare, de agresivitate, comportamente prin care persoana incearca sa-si faca dreptate (sindromul justitiarului). Insa, a-ti face singur dreptate inseamna continuarea efectelor nocive ale traumatismului, si nu ameliorarea lor.

Un model cognitiv al stresului post-traumatic

Acest model sintetizeaza toti factorii descrisi anterior. Un element esential il reprezinta cognitiile (gandurile) care atribuie situatiei stresant un sens personal. In special nelinistea anxioasa se traduce prin ganduri automate de tipul: „Se va intampla din nou”, „Nu voi fi in stare sa mai fac fata inca o data.”

Vulnerabilitate biologica

Personalitate

TRAUMATISM

Emotie si disperare: alarma reala

Alarma dobandita

↓ ↑

Neliniste anxioasa (vulnerabilitate cognitiva)

↓ ↑

Sustinere sociala si raspunsuri adaptative

STRES POST-TRAUMATIC

Terapia cognitiva

Este vorba de o terapie cognitiv-comportamentala, care asociaza metode de modificare a gandurilor si emotiilor cu prescriptii de infruntare directa a situatiilor. Cele mai complete programe includ relaxarea, expunerea la situatii si imagini mentale care evoca situatia traumatica si terapia cognitiva propriu-zisa.

Pentru obtinerea unor rezultate satisfacatoare sunt necesare, in medie, douazeci de sedinte, a cate 45 de minute fiecare, o data sau de doua ori pe saptamana. Ritmul, durata si numarul de sedinte este adaptat in functie de viteza de invatare si de ritmul propriu al fiecarei persoane.

Terapia poate lua doua forme: individuala sau de grup. Pentru maximizarea efectelor, se recomanda inceperea tratamentului cu terapie individuala si continuarea cu o terapie de grup.

Sursa: Jean Cottraux – Terapiile cognitive”