despartire-divortOptiunea de a pleca dintr-o relatie poate aparea ca rezultat al unei lungi evolutii personale inconstiente sau al unei revelatii personale. Desi poate parea o decizie brutal, ea implica intotdeauna o suferinta sau o insatisfactie indelung negate. Sentimentul de irevocabil este in sine dovada ca unul dintre parteneri si-a atins pragul de toleranta. Din acel moment, un cuvant banal sau o simpla fraza poate confirma ceea ce stiam fara sa indraznim sa recunoastem.

Dupa sentimentul de usurare rezultat in urma luarii deciziei, apare, negresit, un intreg cortegiu de indoilei, temeri si tentatia retractarii. Certitudinile se clatina si vechile temeri de pierdere si de abandon revin la suprafata cu putere. Incepe atunci “tocmeala” cu sine, devenind noi insine avocatul diavolului, al partenerului si al relatiei. Accesele de culpabilitate se succed ciclic. Ne trezim dimineata spunandu-ne: In seara asta, ii spun totul si plec”, pentru ca seara sa nu facem nimic, pretextand oboseala dupa o zi de munca. Ne spunem din nou: “Bine, n-am curajul sa fac asta, o las pe maine”. Desi in adancul sufletului suntem convinsi de decizia luata, perspective unei despartiri atrage dupa sine o profunda punere in discutie a persoanei noastre, un sentiment de esec mai mult sau mai putin dificil de asumat.

A te desparti nu inseamna, obligatoriu, esecul unei vieti intregi, ci poate exprima o trecere spre “ceva” diferit.